Cât va dura până când vaccinurile Pfizer și Moderna vor pune capăt pandemiei

de: Ciprian Ioana
17 11. 2020

Pfizer și Moderna sunt cele două companii farmaceutice de la care se așteaptă minuni pentru eradicarea virusului. Vaccinurile lor se pot dovedi eficiente, dar pandemia nu se va încheia în niciun caz peste noapte.

Pfizer anunța recent că vaccinul pe care-l dezvoltă împreună cu germanii de la BioNtech are o eficiență de 90% și că rezultatele sunt mulțumitoare. Americanii de la Moderna au spus, de asemenea, că serul la care au lucrat a demonstrat o eficiență de 95%.

În aceste condiții, se așteaptă ca cele două vaccinuri să fie puse curând pe piață și administrarea lor propriu-zisă să demareze încă de la începutul anului 2021. Numai că pandemia nu va fi învinsă așa repede. Dozele de vaccin ale celor două companii pot imuniza peste un miliard de oameni în 2021.

Restul, așadar, trebuie să mai aștepte.

Vaccinurile Moderna și Pfizer pot pune capăt pandemiei, dar nu așa de repede

Există câteva condiții speciale pentru vaccinurile dezvoltate împotriva noului tip de virus. Nu e, spre exemplu, ca-n cazul vaccinului antigripal, pe care-l cumperi de la farmacie, îl poți ține la frigider și apoi ți-l poți administra singur acasă, dacă ai un membru al familiei care o minimă pregătire medicală.

Vaccinul Pfizer/BioNTech, spre exemplu, trebuie să fie depozitat în condiții speciale, la temperaturi extrem de joase – între minus 70 și minus 80 de grade Celsius.

Vaccinul Moderna are o eficiență de aproape 95%, o valabilitate de șase luni și poate fi depozitat la minus 20 de grade Celsius. Vaccinul a fost testat pe 30.000 de voluntari, iar în următoarele săptămâni compania va cere aprobarea FDA pentru comercializare.

Pe de altă parte, Anthony Fauci, cel mai reputat expert în boli infecţioase din Statele Unite, a avertizat că nu se va putea reveni imediat la o viaţă normală chiar şi după vaccinarea pentru noul coronavirus. Purtatul măștii și distanțarea socială sunt reguli ce trebuie respectate și după imunizare.

”În mod evident, cu un vaccin care are o eficacitate de peste 90% vă puteţi simţi mult mai în siguranţă că nu veţi lua virusul. Dar aş recomanda oamenilor să nu renunţe la toate măsurile de sănătate publică doar pentru că s-au vaccinat”, a spus Fauci la CNN.